Motivele erau evidente pentru oricine: în ciuda vieții cazone și a restricțiilor specifice, tânărul avea perspectiva unui loc de muncă stabil, un statut social respectabil, un venit mulțumitor și sigur, autoritate. Perspectiva pensionării pe grupă de muncă și a compensației de 5 ani – și chiar 10 – în schimbul renunțării la unele drepturi și libertăți civile, înclina balanța și de aceea aveam la porțile instituțiilor de școlarizare cel puțin câte zece inși pe un loc. În atari condiții, pus să alegi din 15 mere într-un coș, vei strâmba din nas la orice pată pe coajă, ori vreo linie de deformare, până găsești fruntea! Din două variante, silit să găsești una, vei închide ochii și la putregai, oricât de fudul se arăta tartorul Despescu astă vară, anunțând că nu va face rabat de la calitate (vom vedea mai jos că o mai făcuse și nu o dată!).

Un candidat la școlile M.A.I. – pe lângă cunoștințele teoretice – ar trebui să dovedească și o bună condiție fizică (ca să nu mai punem în calcul furcile caudine ale examinării medicale și testării psihologice, care lasă multe victime). Prin urmare, segmentul abiturienților țintește undeva spre mijloc, cu rare excepții de excelență teoretică și de condiție fizică luate împreună. E greu să le ai pe amândouă, motiv pentru care mediile de 9 sau 8 sunt destul de rare. Ce-i drept, măcar strict în partea teoretică, nu vorbim despre complexitatea unui examen de admitere la medicină, de aici și diferența valorică a unei note de 7, între cele două. Pentru învățământul postliceal, șansele să găsești tineri de perspectivă la un liceu unde s-a intrat cu 3, deci nu s-au prea omorât cu cartea, sunt cam la fel de reduse cu acelea de la un Colegiu Național ori Liceu cu pretenții.

Toate acestea sunt aspecte pe care nu le simțim analizate și însușite la nivelul MAI. Disperarea, probabil, le întunecă rațiunea câtă vreme se aruncă în campanii de recrutare la elevii de gimnaziu. Unde mai pui că ”promovarea meseriei de polițist” e lăsată – de cele mai multe ori – în grija unor indivizi fără experiență practică în munca de poliție propriu-zisă!

Cu o criză de personal cum nu s-a mai cunoscut până acum în structurile MAI, nu mai faci nazuri iar excesul de zel al unor colegi naște situații hilar-paradoxale precum cel de mai sus. Dincolo de asta, am fost curioși să aflăm dinamica admiterilor la unitățile de admitere în poliție, solicitând informații de la Academia de Poliție, Școlile de la Câmpina și Cluj.

Așadar, în intervalul 2018-2024, doar în două sesiuni de admitere – în ianuarie 2018 și martie-aprilie 2021 – la Cluj media generală de admitere a coborât sub nota 6,4. În restul anilor, avem note și punctaje peste nota 7. Cifra de școlarizare e de 300 și trebuie să spunem că întotdeauna numărul candidaților este mai mare în sesiunea de toamnă – când vine un nou val de abiturienți – decât în iarnă/primăvară, când se înscriu adesea candidați respinși în sesiunile anterioare (sunt persoane care au dat de 3-4 ori examene de înscriere).

Oricum ar fi, declinul este cât se poate de evident, explicând și îndemnurile jenante ale diverșilor promotori, care ademenesc tinerii cu promisiunea că admiterea în poliție a devenit foarte facilă. Este adevărat că și ridicarea unor bareme la sport a redus din șansele fetelor, ceea ce a contribuit ca o parte din potențialii recruți să renunțe la intenția de înscriere.

La Câmpina situația e jalnică, de-a dreptul și vedem aici campanii de admitere cu media generală 5: este cazul sesiunii din ianuarie 2018, cu media generală 5,40; februarie-aprilie 2021 cu media generală 5,90; aprilie-iunie 2023 cu media generala 5,10. Mediile nu contabilizează și pe cele ale minorităților naționale sau rrome (prezentate distinct), care pentru primele două sesiuni ar scădea nota cu câteva sutimi. De asemenea, doar trei dintre cele 10 serii de admitere au obținut media generală 7, restul fiind sub această valoare.

Și la Câmpina, începând cu anul 2021, numărul doritorilor de a îmbrăca haina – dar și restricțiile – de polițist a scăzut vertiginos. Asta în condițiile în care media generală de admitere ridică serioase semne de întrebare asupra calității ”aluatului”, care peste un an descinde în stradă ca să aplaneze stări conflictuale periculoase, ori să instrumenteze cauze penale, cu un Cod și Procedură ce ridică probleme și magistraților, incapabili să asigure predictibilitate actului de justiție.

Situația de la Academia de Poliție nu trădează acest trend, deși trebuie să atragem atenția că în cifra de 500 de absolvenți/an se încadrează, de-a valma, producția de ofițeri de poliție, poliție de frontieră și pompieri. Media generală este peste 7 și atinge valori de 9, ceea ce arată – că măcar la ofițeri – pretențiile sunt încă ridicate. Această valoare mă împiedică să operez cu cifre exacte pentru fiecare ”armă” în parte. Oricum, marja de eroare nu este atât de mare încât să deformeze realitatea:

1. începând cu anul 2020, volumul pensionărilor în Poliția Română a fost dublu față de capacitatea de școlarizare a instituțiilor de învățământ MAI;

2. lărgirea ecartamentului dintre nivelul de pregătire a agentilor care au preluat ștafeta și calitatea agenților plecați;

3. neatractivitatea domeniului;

4. tendința de sedentarizare a tinerilor, cu apetențe tot mai reduse pentru sport și mișcare.

1. Toate acestea se reflectă în degradarea climatului de ordine și siguranță publică, pierderea încrederii publice față de polițist, mai ales în contextul relaxării regimului sancționator al legilor. Marile provocări sunt conturate de tot mai numeroasele cazuri de bravură ”bombardieră” cu acte de ultragiere manifestă, nu doar tolerată, nesancționată, ci chiar încurajată și promovată, inclusiv de media, politicieni și magistrați.
2. Din numărul total de 51175 de polițiști activi la ora actuală, peste 50% sunt tineri sub vârsta de 30 ani, respectiv generații născute după anul 1994. Tot aici – în încercarea de a acoperi criza de personal – un sfert din Poliția Română numără încadrări din sursă externă, cu perioadă de formare de 3 luni. Dacă primele valuri de încadrare din sursă externă din 2005-2006 se integrau în colective majoritar formate din polițiști cu școală și experiență, odată cu trecerea timpului masa acestora s-a diluat astfel încât integrarea externilor este mult mai dificilă, cu efecte inevitabile în calitatea serviciului polițienesc.
3. Recent, un coleg întors din Franța îmi arăta un model prin care polițiștii ”cu pensia în buzunar” sunt determinați – nu forțați, ci motivați financiar – să rămână în activitate:

În primii trei ani, polițistul care alegea să rămână în activitate, beneficia de o creștere anuală a veniturilor într-un sistem de calcul ce avea în vedere și locul de muncă, iar începând cu anul patru, bonusul crește. Dacă le au și sunt postate public, înseamnă că la ei funcționează!

Prin urmare, cât încă nu e prea târziu, Guvernul trebuie să înțeleagă că golirea sistemului de profesioniști nu se face prin majorarea vârstei de pensionare – călcând în picioare angajamentele statului față de noi și predictibilitatea legii – ci tocmai printr-un asemenea tip de stimulente, întotdeauna mai convingătoare și etice. Nu trebuie să inventați roata, au făcut-o alții înaintea voastră, voi doar ar trebui să copiați., mai dezvaluie Vitalie Josanu de la sindicatul Diamantul. (Cerasela N.).