Connect with us

Exclusiv

L’Atelier Vintage și-a modificat linia de producție și confecționează, în această perioadă, măști de protecție.

Prahova Mea

Publicat

pe

Măreţia omului nu constă în faptul că e într-un fel sau altul, măreţia lui constă în a fi el însuşi, lucru pe care fiecare îl poate împlini dacă vrea.

(Søren Kierkegaard, filozof existențialist danez)

Ne-am nimicnicit !
Plecând de la indivizi (a căror cea mai comună formă de disperare este de a nu fi cine sunt fiecare), putem spune că naivitatea unui popor este calea sigură prin care se ajunge la falimentul lui material şi spiritual.
Împărăţia spirituală instituită de Iisus este centrată pe binele spiritual al omului. Conflictul de interese s-a născut pentru că omul pune accentul pe aspectele materiale ale lumii în care trăieşte (Marine, dom’ doctor Coldea, care este utima carte citita?!!!. Levantul, cumva??!!). Mai degraba cred ca, pentru a nu se plictisi si a nu-si iesi din mana, Marin isi trimite singur scrisori se le deschide in sectet ca la Serviciul special „S” al Securitatii, iar Coldea isi da singur ordine tembele si le executa!
Poporul este păcălit prin două modalități: una este aceea de a crede ceea ce nu este adevărat (e. g. – că toate guvenarile au luptat pentru democrație); a două, de a refuza să crezi ceea ce este adevărat (e. g. – „statul paralel” sau „frăția cătușelor” între DNA-SRI-ICCJ).
Dirijismul democraţiei: un popor nu trebuie împins de la spate cu baioneta dictaturii, ci dus de nas, cu vorbe mieroase, de reprezentanţii săi liber aleşi de … popor!!! Ironia sortii! Cea mai grăitoare radiografie a moralităţii unui popor este parlamentul său liber ales.
Măreţia unui popor constă în gradul de solidaritate dintre oameni, în aplicarea principiului decenţei în lupta pentru supravieţuire şi în disponibilitatea de a investi în tezaurul spiritual, care nu se degradează în timp. Or, cum aceasta lipseste, ies la suprafata si plutesc rahatii. În clasa politică se concentrează corespunzător toate moravurile şi năravurile unui popor. In Parlament si in Guvern, nu mai vorbesc de Presedinte, regăseşti, personalizate, toate tarele morale ale unui popor.
Eu nu am văzut această solidaritate, doar una foarte palidă, în cazul Rarinca. Nici când Boc ne-a luat și ligura, nu numai pâinea de la gură… Există o așa – zisă solidaritate plătită a hastagistilor #rezist, gen no mans land, care, însă, când Cioloș a modificat peste noapte codurile penale, fără avizul CSM, fără consultarea poporului, n-a mai râgâit nimeni, nimic.,,
Măreția unui popor nu se măsoară cu numărul cetățenilor, după cum măreția unui om nu se măsoară cu statura lui.
Se accentuează primatul celor nevăzute față de cele văzute. Putem exemplifica utilizând, dar nelimitându-ne, la citatul: nu judeca o carte după copertă. Măreția unei cetăți stă în oameni și în capacitățile lor de a face față dificultăților ce vin de-a lungul timpului. Măreția unei persoane stă în săpânirea de sine și în capacitățile acesteia de a transforma abilitățile sale în pasiuni, manufacturi utile și în vise împlinite pe parcursul vieții sale. Completăm spunând că farmecul unui om este bunătatea.
În concluzie, omul desăvârșit este cel care, desi deține puterea, este bun, inteligent și i înțelept.
Personal, am acționat în viață, în cvasi – totalitatea împrejurărilor, după adevărul că a risca cauzează anxietate, însă a nu riscă înseamnă a mă pierde pe mine însumi. Și nu mi-am dorit! Mai bine vultur o zi, decât cioara toată viață. Am ferma convingere că cei mai puternici oameni sunt cei care continuă lupta în viaţă după ce au pierdut totul, sau aproape totul (un copil, o altă rudă, un prieten, carieră profesională, agoniseală, mică, mare, nu contează etc.).
Sunt oameni care îşi încleştează cu patimă mâinile în viaţă, deşi destinul îi loveşte cu vergi de metal peste degete! Deşi sunt zdrobiţi, terciuiţi, diformi, sunt atât de demni, încât se încăpăţânează să trăiască şi găsesc în ei resurse inepuizabile de supravieţuire, putand chiar sa se apere si sa contraatace, spre nemultumirea si disperarea calailor si a dusmanilor.
Şi cum stăm, aşa, în arşiţa timpului neiertător şi în bătaia furtunilor vieţii, cea mai mare satisfacţie este atunci când rămânem în picioare, luptând cu demnitate pentru supravieţuire.
Eu am reușit, după moartea Cristinei, în 1985, prima mea fiica, să rezist, este adevărat cu multă străduință și încrâncenare. De asemenea si dupa prima, dar ţ a doua trecere in rezerva din SRI. Prietenii știu de ce! Mai ales securistul Marin Constantin, un nefericit, o ființă de „mare caracter”. Dar, ce dacă a știut! Marine, vrei Înţelepciune? La ce ţi-ar mai trebui ţie, un om atât de bogat, inca o comoara?!!!? Nici macar dupa ce ai fost dovedit ca facand poliţie politica ca lucrator de Securitate nu ai demnitatea de „a curăţa grajdurile lui Augias” (mira-m-as, dar poate il cunosti!). Hai, nu te ma chinui, iţi dam noi un reper: în mitologia greacă, Augias este rege peste un ţinut numit Elida. Ca mai toţi regii, ţ Augias e foarte bogat. El are, pe lângă averile obişnuite, o mulţime de grajduri uriaşe, în care sunt ţinute peste trei mii de vite. Tu caţi boi ai, in afara de tine?
Soții Dobre, marcați de o nedescrisă durere după nemiloasa și nedreapta moarte a jurnalistului Gabi Dobre, fiul lor, suferă decent, cu stoicism. I-am văzut copleșiți de durere, dar cu puterea de a veni anual la edițiile „Festivalului Castanilor – în memoriam Gabi Dobre”.
La şapte ani de la decesul Mădălinei Manole (14 iulie 2000), după ce a luptat cu o boală incurabilă, cancer pulmonar, mama ei, Eugenia, într-o zi de martie, a părăsit şi ea această lume.
Sunt convins (viața mi-a probat aceasta, după diferite și multiple întâmplări) că sentimentele mele, trăiri având că precursor un mod autoimpus de a raționa analitic și sistemic, eliminând subiectivismele, reprezintă adevărul meu, un adevăr argumentat și dovedit cu probe clare și solide. Când am susținut 8 ani că un personaj sinistru din SRI e hoț, după 8 ani a fost inculpat și arestat pentru fapte de corupţie. Si alţii ca el …
Deci, cel mai bun pentru tine este ceea ce este adevărat pentru tine, cu condițiile de mai sus, și nu pentru că așa vrei tu! Or, Petre Țuțea a spus (și-l venerez pentru cugatările sale profunde și exacte): „Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevăr.” Raportate și la lege, aș adaugă eu.
Si, pentru a lamuri definitiv povestea cu propriul adevar, să-l cităm pe Neale Donald Walsch: „Când le daţi copiilor voştri înţelepciune, nu le spuneţi ce să ştie sau ce e adevărat ci, mai degrabă, cum să ajungă la propriul lor adevăr” (în Conversaţii cu Dumnezeu, volumul II, 1997).
Sunt mulți ipocriți și mitomani care mimează când susțin că sunt credincioși și își mai fac evlavios și cucernic Sfânta Cruce (că așa dă bine la pulime). Pe fond, ei sunt niște golani ordinari cu gulere albe și cravate Giorgio Armani, cu comportament de zone periferice, suburbane, în sinea lor refuză existența lui Dumnezeu și chiar a vieții de după moarte. Poate nu vor plăti pentru că au înjosit, nenorocit și omorât oameni nevinovați în viața pamânteană, dar, în cea de Apoi, e vai și amar de acești vagabonți cu licențe, masterate și doctorate doar pe hârtie.
Eu sunt creștin ordodox, dar am deschidere ecumenică suficient de largă pentru a admite și preceptele altei religii: de exemplu, hinduismul consideră că, la moarte, sufletul părăsește corpul fizic. Dar sufletul nu moare. El locuiește într-un corp subtil numit corp astral. Corpul astral există într-o dimensiune non-fizică numită plan astral. Aici sufletul continuă să aibă experiențe – până când este născut din nou într-un alt corp fizic, drept copil.
Revenind la popor. Eminescu ne-a fixat un ideal de națiune generatoare de cultură și civilizație proprie, dar în același timp a expus și mijlocul prin care se poate ajunge la nivelul acestei trepte: munca, reorganizarea societății, conservarea și perpetuarea tradițiilor, precum și lupta vehementă pentru valorificarea națiunii române. Multitudinea simbolurilor și a particularităților neamului nostru sunt esențializate în opera-i sublimă: limba, literatura populară, literatura veche, credința strămoșească, țărănimea, oștirea, trecutul istoric – toate s-au reunit pentru a reda germenii existenței neamului românesc. Eminescu statornicește pentru generația lui și pentru cele viitoare datoria pe care trebuie s-o îndeplinim ca neam.
Tare mă tem că românii mileniului 3 sunt lași în fața abuzurilor, naivi prin a crede nouă propagandă #proeuropa, indiferenți la necazurile altora, adică din ce în ce mai solitari, nu solidari.
Și, dezamăgiți, deși și-o fac din 4 în 5 ani cu mâna lor, românii nu mai cred în nimeni și nimic. Nici măcar în Dumnezeu!
Deși noi ştim că ne învecinăm cu noi înşine și, în sus, cu Dumnezeu!
Pentru a înțelege și mai clar ce am dorit să spunem „printre rânduri”, va rugăm a citi, în numerele viitoare, un serial – fluviu din opera lui Petre Anghel (nu confundati cu poetul florilor!), despre români și nația noastră. (Col (r) SRI – Florin Gulianu).

Exclusiv

De ce NU trebuie sa achitam din taxele noastre si din bugetul local al Municipiului Ploiesti abuzurile demonstrate de instanta ale hartuitorului Adrian Vaida – sef interimar al Politiei Locale Ploiesti?! – Ziarul Incisiv de Prahova

Prahova Mea

Publicat

pe

Este un raspuns de logica si bun simt!

Mai mult, in cele ce le vom demonstra mai jos, aceste abuzuri trebuie achitate din buzunarul propriu, asa cum ne-au transmis la redactie, peste 8.700 de locuitori ai urbei, din care, culmea, peste 65% votanti PNL!

Va vom prezenta in articolul urmator – majoritatea din acestea.

La data de 14.04.2021, ziarul Incisiv de Prahova publica articolul “Dezvaluirile ziarului Incisiv de Prahova confirmate de instanta/Politist local dat afara ilegal de tandemul Adrian Vaida – Adrian Dobre – reaincadrat in functie cu acordarea drepturilor banesti”.

Am precizat in acest articol ca, acum cca an de zile catava site-uri de casa ale eternului director interimar al Politiei Locale Ploiesti titrau cum politistul local Cazan Moise Mirel era dat afara.

Noi am dezvaluit ca este un abuz grosolan si am prezentat si inregistrari audio care relevau ca Adrain Dobre a solicitat acest lucru iar eternul “ghiocel” (Adrian Vaida)  a executat, dar ILEGAL!

A “executat” prost printr-o Comisie de Disciplina ilegala.

“Admite recursul. Caseaza sentinta recurata si rejudecand admite cerere de chemare in judecata si anuleaza DECIZIA 10/27.01.2020 (N.R- Decizia ilegala emisa de abuzivul Adrian Vaida).

OBLIGA la reincadrarea in functie si ACORDAREA drepturilor banesti cuvenite. DEFINITIVA!”.

Situatia de fapt, fara sa mai reamintim ca sub stralucita sa coordonare si datorita managementului sau stralucit, concediile medicale ale angajaților Poliției Locale au fost decontate ilegal din bugetul instituției, adică din cel local (a se citi din taxele și impozitele ploieștenilor):

Am dezvaluit cu probe si inregistrari audio ca, la data de 12.09.2019, in cadrul sedintei cu Politia Locala tinuta de primarul PNL Adrian Dobre la sala de sedinte de 500 de locuri de la Consiliului Judetean Prahova, „stapanul” a ordonat sanctionarea unui politist local deoarece a „patat imaginea primariei si institutiei”.
La nivelul Politiei Locale Ploiesti exista o Comisie de Disciplina, legal constituita, prin decizia nr 548/15.09.2017, in conformitate cu art 27 alin 2 din HCL 62/2015 privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare al Politiei Locale Ploiesti.
Exista o problema majora si in ulimul timp membrii din aceasta comise nu mai raspundeau „comenzilor” de executie venite de la Adrian Vaida pentru „fetisurile” sale si/sau de la primarul Adrian Dobre.
Pentru a schimba comisia de disciplina care nu mai raspundea la „comenzi”, la „rugamintea” lui Vaida, sindicatul Politiei Locale Ploiesti „Mihai Viteazul” emite o adresa (1534/19.09.2019) exact la 7 (sapte) zile de la solicitarea lui Dobre (de sanctionare a politistului local) pentru schimbarea membrului din partea sa.
Ulterior, Adrian Vaida, prietenul procurorului Negulescu Mircea a infiintat „ilegal” –necontestata de o instanta, dar tot ilegal – o alta comisie de disciplina si cu aceasta ocazie a  incercat sa isi termine „fetisurile” cu contestatarii sai din „fabrica”.
Astfel, la doua saptamani de la ordinul primit de la „stapan” (in data de 12.09.2019 in sedinta sus mentionata), Adrian Vaida emite decizia nr 321/04.10.2019 prin care infiinteaza de la sine putere o alta comisie de disciplina, cu incalcarea flagranta a prevederilor art 4 alin 3 din HG 1344/2007 privind normele de organizare si functionare a comisiilor de disciplina .
Am dezvaluit ca in aceasta decizie se stipuleaza in fals ca toti membrii din vechea comisie de disciplina si-au dat demisiile, fapt nereal si am precizat ca detinem declaratii inregistrate audio in care membrii din Comisia de Disciplina infiintata legal prin decizia nr 548/15.09.2017 precizeaza ca nu si-au dat demisia si nu au stiut ca nu mai fac parte din Comisia de Disciplina si/sau ca s-a infiintat o alta comisie de disciplina!
Totodata, am dezvaluit cum seful Politiei Locale Ploiesti sfidează legea, bunul simţ si inteligența functionarilor publici din subordine.
„Liniștea de dinaintea furtunii”…

Politistul local (propus a fi sanctionat de o comisia de disciplina „impartiala” si infiintata abuziv si ilegal) a „executat” un ordin al unui superior (inlocuitorul sefului de birou) si a parasit traseul si locatia unde era repartizat. Reaminitim ca seful biroului i-a intocmit referat de comisie, cu toate ca stia de ordinul inlocuitorului sau asa cum stiau si toti membrii „impartiali” din comisia de disciplina condusa cu „onor” de fostul secretar PMP Prahova, masonul Bogdan Petrescu.
In autoturismul de serviciu la „comiterea” sanctiunii contraventionale nu existau doar doi politisti locali ci patru politisti locali.
Spre stupoarea noastra, investigatia releva ca s-a luat o singura „declaratie” doar de la politistul local aflat in dreapta soferului si nu si de la politistii locali aflati pe bancheta din spate, tocmai pentru a se musamaliza alte abateri disciplinare ale sefilor ierarhici. Politistii locali din spatele conducatorului auto au fost invizibili pentru „impartiala” comisie de disciplina.

Curat – murdar Coane Adrian Vaida- PROSTIE si SERVILISM pe fata

Cand sefi superiori din Politia Locala Ploiesti au facut testul etilotest, la „mascatii” aflati in timpoul servicului, Adrian Vaida nu a luat nicio masura, chiar daca acestia au refuzat testul si erau sub inflenta Zeului Bachus.

Chiar si aceasta Comisie de Disciplina infiintata „ilegal” de Adrian Vaida (precizam ca nu a fost contestata de justitie, dar tot ILEGALA este infiintata pentru a elimina contestatarii printului amorez Adrian Vaida), NU a avut curajul sa ii desfaca contractul de munca a politstului local Cazan Mirel, aceasta dand o decizie de sanctiune pe un an de zile pentru politistul local in culpa- fara vina!

Dar, amorezul – hartruitor „ghiocel” Adrian Vaida- eternul sef interimar al Politiei Locale Ploiesti – a vrut sa ii demonstreze primarului PNL de la aceea data – Adrian Dobre – ca este un bun „ghiocel” ce trebuie mentinut in functie, schimband ilegal si abuziv decizia Comisiei de Disciplina si de la sine putere a trecut desfacerea contractului de munca.

Mai mult, politistul local Cazan Mirel daca ramanea cu sanctiunea pe un an de zile de sanctionare (si aceea ilegala) NU avea de gand si in intentie sa actioneze in instatna institutia, pentru ca mai avea doi ani de zile pana la penise.

Asa, prin abuzul personal si asumat al sefului interimar Adrian Vaida, nu a a mai avut alta cale decat sa actioneze in instanta aceasta decizie ilegala si abuziva, mai ales ca are doi copii la faculatee si- acum doar un an pana la pensie, cu sprijinul hartuitorului sau.

Deci, morala pentru primar: Daca abuzivul Adrian Vaida NU intorcea decizia (si aia ilegala) a Comisiei de Disciplina de sanctionare pe un an de zile a politistului local Cazan Mirel – la desfacerea contractului de munca- NU EXISTA UN PREJUDICIU al bugetului local, DECIZIE ILEGALA asumata si semnata doar de Adrian Vaida.

Este destul de limpede pentru primarul actual sau sa mai revenim cu o schema? (in afara inregistrarilor audio, etc. Oricum, din cate am aflat se lasa si cu o plangere penala de toata frumusetea impotriva abuzivului Adrian Vaida- si, acum nu mai este la butoane procurorul „Portocala” sa il utilizeze in divesre dosare penale sub acoperire pentru a ii asigura protectia in instanta- ca pana acum. Dans! Cine se inscrie si vrea sa participe?).

Speram ca primarul (Andrei Volosevici) in functie, sa gaseasca o modalitate legala si la indemana, de a recupera din acesti bani (peste 800.000 ron, cu tot cu indexari) din buzunarul abuzivului Adrian Vaida, NU din banii contribuabililor si din taxele noastre, bani cuveniti prin instanta politistului local abuzat – Mirel Cazan! Vom reveni. (Cristina T.).

Dezvaluirile ziarului Incisiv de Prahova confirmate de instanta/Politist local dat afara ilegal de tandemul Adrian Vaida – Adrian Dobre – reaincadrat in functie cu acordarea drepturilor banesti

Cel mai mare scandal din Politia Locala Ploiesti de la infiintare pana in prezent și o incercare disperata de mușamalizare pe măsură/Despre aceasta „impartialitate” oare stie Adrian Vaida? Adrian Dobre stie ce face?

 

 

Luați-vă popcornul și asistati la circ/Primarul PNL Adrian Dobre si seful Politiei Locale Ploiesti au furat startul si ne ofera circ inainte de campania electorala

Seful Politiei Locale Ploiesti – prietenul procurorului Negulescu Mircea – sfidează legea, bunul simţ si inteligența functionarilor publici din subordine

 

Citeste in continuare

Exclusiv

10 secrete despre costumele din game of thrones accesorii cumparate de pe e-bay si costume copiate de fanii serialului – Ziarul Incisiv de Prahova

Prahova Mea

Publicat

pe

Pornind de la minunata manta cu blana a lui Jon Snow si pana la paltonul extraordinar a lui Daenerys Targayien, tinutele actorilor ce interpreteaza caracterele din Game of Thrones par pur si simplu rupte din povesti. Si asa si sunt, Michele Clapton, una dintre cele mai cunoscute specialiste in design de costum si in tinute de cinema, stipuleaza faptul ca in cadrul unui sezon din GoT, intre 70 si 100 de oameni lucreaza doar pentru a realiza costumele. Peste 120 de costume sunt realizate pentru fiecare sezon.

Printre oamenii care se ocupa de uriasul departament de imbracaminte, exista specialisti in tricotaje, experti in lucrul cu pielea, armurieri, fierari, bijutieri si experti in design si arte.

Asta am putea sa realizam cu totii, doar dupa o simpla rasfoire a unui episod din celebrul serial Game of Thrones. Insa exista in departament anumite secrete pe care nu le-am putea afla niciodata si pe care Michele Clapton s-a gandit sa le faca publice in cadrul unui interviu.

Iata 10 dintre cele mai ciudate secrete despre costumele personajelor Game of Thrones!

1.Fiecare costum reflecta pozitia si statutul personajului si este conceput pentru a oferi o adevarata stare de spirit celor care urmaresc serialul – tocmai de aceea, costumele evolueaza de la sezon la sezon, atragand din ce in ce mai multi fani.

  1. Cei mai infocati dintre acestia au incercat chiar sa copieze costumele. Cea mai copiata piesa din serial a fost blana celebrei Daenerys. Nenumarati fani au incercat sa isi realizeze haine dupa acel costum, incercarile fiind insa esuate.
  2. Cele mai multe costume sunt realizate de la zero – Specialistii nu cumpara haine pe care le modifica, ci de cele mai multe ori pleaca de la materiile prime si alcatuiesc haine si costume de la zero.
  3. Accesoriile sunt cumparate de multe ori de pe EBAY

Desi pare greu de crezut, Clapton spune ca „Ebay poate fi un adevarat rai” pentru materiale si pentru idei de creatie. Unele accesorii sunt cumparate chiar de aici si sunt reconstruite pentru a aparea in serial. Un exemplu este costumul Regelui Noptii si oasele folosite pentru a asambla oastea umblatorilor albi.

  1. Costumul de incoronare a lui Cersei este favoritul designerilor – asta deoarece la alcatuirea acestui costum s-a lucrat mai mult de o luna de zile, foarte multi specialisti venind cu idei si cu proiecte de design diferite. La fel de mult s-a discutat si daca Jon Snow sa poarte mantia cu blana sau nu.
  2. Exista o echipa intreaga de oameni care fac costumele sa para uzate.

E greu de crezut, insa in spatele GoT chiar sunt oameni platiti sa poarte haine si sa se tavaleasca cu ele prin praf, prin noroi, sa le zgarie, sa le uzeze. Asta fac o multime de oameni, coordonati de designeri si artisti plastici, care au ca rol deteriorarea si distrugerea costumelor, asa incat acestea sa para uzate.

  1. Fiecare broderie de pe mantiile regale ascunde un mesaj subliminal

Desi nu pare extrem de vizibil, fiecare detaliu conteaza pentru fanii inraiti ai serialului. Fiecare broderie, de pe mantia Sansei Stark, spre exemplu, spune o intreaga poveste. In plus, exista o echipa speciala care are de realizat aceste detalii, pentru fiecare costum.

  1. „Sfarcurile nepatatilor” cea mai mare problema identificata in timp ce designerii construiau costumele

Fiind foarte mulate pe corp, armurile ostenilor nepatati ai lui Daenerys creau mereu probleme, declara Michele. Acestea nu reuseau sa se muleze perfect in zona pectoralilor, din cauza sfarcurilor si astfel au trebuit sa fie ajustate si chiar inlocuite.

  1. Sansa Stark isi pastreaza hainele in viata reala

Unul dintre corsetele realizate pentru Sophie Turner in rolul sau (interpretand-o pe Sansa Stark) i-a ramas in garderoba reala, aceasta cerand in exclusivitate designerilor sa-i inapoieze piesa dupa ce a imbracat-o in timpul showului.

  1. Chiar si cele mai luxoase tinute din serial doar par a fi extrem de scumpe, in realitate fiind foarte ieftine– O parte din armurile si costumele pentru unele personaje sunt facute chiar din bucati de materiale cumparate de la IKEA. Acestea au fost luate, taiate si aranjate in ordine, apoi adaugate accesorii din piele si metal, astfel constituind costume sau armuri pentru cavaleri. Iar accesoriile de pe capele regale sunt de cele mai multe ori realizate din plastic sau metal, nefiind din metale pretioase sau diamante, asa cum sunt prezentate.

 

Citeste in continuare

Exclusiv

„Ambele plângeri penale post-amenințare au fost/sunt făcute pentru a-mi afla sursele „/Aviz unor infractori din IPJ Prahova care practica aceeasi metoda, e drept – inca – Nu pe penal! – Ziarul Incisiv de Prahova

Prahova Mea

Publicat

pe

Compania a fost recunoscută pentru creativitatea în materie de design, menită să inspire și să îmbunătățească stilul de viață al utilizatorilor, de la proiectarea produselor până la servicii

 BESPOKE City Color Edition

București, România – 15 aprilie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat că a obținut un record de 71 de premii în cadrul renumitei competiții Forum internațional (iF) Design Award 2021. Samsung a câștigat două premii Gold din cele 36 dobândite pentru proiectarea produselor, 10 pentru concepte profesionale, 11 pentru mecanica comunicării, 5 pentru proiectarea ambalajelor și 9 pentru experiența utilizatorului (UX), interfața utilizatorului (UI) și proiectarea serviciilor.

Galaxy Z Flip

Premiile Gold au fost acordate purificatorului de aer BESPOKE AX9000N și ediției BESPOKE City Color. Purificatorul de aer BESPOKE AX9000N a fost recunoscut pentru conceptul său inovator, care le permite utilizatorilor să aleagă designul părții frontale a purificatorului în funcție de propriul stil de viață și preferințe în materie de design.

WW8000T DV8000T UX

În plus, colecția de panouri a ediției BESPOKE City Color a fost recunoscută pentru gama sa de culori și materiale asociate aparatelor de bucătărie, precum frigiderele, plitele cu inducție și cuptoarele. Ediția BESPOKE City Color oferă palete de culori inspirate din diferite orașe, precum Stockholm, Berlin și Seoul.

WW8000T DV8000T

„Este important să le oferim utilizatorilor o experiență diversificată și să aducem o valoare semnificativă vieții acestora. Vom depune mai multe eforturi pentru a oferi o varietate modele de design care să aducă o contribuție la nivel de societate, dar și în viața utilizatorilor noștri prin noi perspective și abordări inovatoare”, a declarat Dontae Lee, Executive Vice President and the Head of Corporate Design Center la Samsung Electronics.

The Premiere

În categoria de Produs, Samsung a câștigat o gamă largă de premii pentru design, precum:

  • QLED 8K, televizor care utilizează un design al ecranului infinit și care maximizează imersiunea prin reducerea marginilor.
  • The Premiere, proiectorul premium pentru casă echipat cu tehnologie Triple Laser și Ultra Short Throw.
  • Mașina de spălat WW8000T și uscătorul DV8000T care pot fi poziționate în plan vertical, orizontal sau autonom, în funcție de spațiul disponibil.
  • Galaxy Z Fold2 și Galaxy Z Flip  oferă experiența de utilizare unică și inovatoare a smartphone-urilor pliabile.

În alte categorii, design-urile Samsung proiectate pe zona de accesibilitate și mediu au câștigat, la rândul lor, premii, printre care:

Eco Package

  • WW8000T Washer & DV8000T Dryer UX cu utilizare intuitivă și inteligentă, cu etichete Braille și design cu asistent vocal pentru a indica diferite cicluri sau setări de temperatură pentru o accesibilitate sporită.
  • Eco-Packaging – un ambalaj sustenabil de produs care facilitează reciclarea cutiilor.

Organizată de iF International Forum Design GmbH, competiția iF Design Award a început în Germania în 1953. Premiul evaluează în mod cuprinzător pe baza criteriilor sale, precum diferențierea și impactul, în 9 discipline și categorii – Produs, Ambalare, Comunicare, Concept profesional, Interior Arhitectură, arhitectură, proiectare servicii, experiență utilizator (UX) și interfață utilizator (UI).

Q950TS QLED 8K

Câștigătorii iF Design Award 2021 sunt anunțați online prin intermediul site-ului web iF Design Award și al aplicației iF Design. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați https://ifworlddesignguide.com.

BESPOKE AX9000N air purifier_1

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

SocialO zi inainte

Șorțul profesional de bucătărie

Șorțul de bucătărie joacă un rol foarte important în bucătărie, indiferent dacă ești bucătar sau pasionat de gătit. Te protejează împotriva...

Eveniment3 zile inainte

Fitnessmetabolic, antrenorul tau personal de acasa

Pandemia ne-a afectat pe toți!Periodic au fost închise activitățile restaurantelor, sălilor de cinema, sălilor de fitness  și a altor activităţi...

Eveniment3 zile inainte

Anunț de începere a implementării proiectului societății CRISROM INTERMED SRL

16.04.2021 Anunț de începere a implementării proiectului societății CRISROM INTERMED SRL CRISROM INTERMED SRL anunță lansarea proiectului cu nr RUE...

Eveniment3 zile inainte

ANUNT INCEPERE PROIECT Proiect finantat in cadrul masurii ,,Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru firma DABO MD SRL

Societatea DABO MD SRL, a inceput la data de 16.04.2021 implementarea proiectului finantat prin masura ,,Granturi pentru capital de lucru...

Eveniment3 zile inainte

ANUNT INCEPERE PROIECT Proiect finantat in cadrul masurii ,,Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru firma DABO SIBIU SRL-D

Societatea DABO SIBIU SRL-D, a inceput la data de 16.04.2021 implementarea proiectului finantat prin masura ,,Granturi pentru capital de lucru...

Eveniment3 zile inainte

ANUNT INCEPERE PROIECT ,,Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” POL FRUCT SRL SRL

POL FRUCT SRL anunta lansarea proiectului cu titlul ,,Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor POL FRUCT SRL” proiect  nr....

Eveniment4 zile inainte

Samsung Electronics câștigă 71 de premii iF Design

Compania a fost recunoscută pentru creativitatea în materie de design, menită să inspire și să îmbunătățească stilul de viață al...

Administrație locală4 zile inainte

Samsung Electronics câștigă 71 de premii iF Design

Compania a fost recunoscută pentru creativitatea în materie de design, menită să inspire și să îmbunătățească stilul de viață al...

Eveniment5 zile inainte

Cursuri Creative: 6 ani de cursuri de copywriting și 400 de cursanți

Cursuri Creative aniversează 6 ani de când a lansat prima sesiune a cursului de “Inițiere în copywriting și content writing”...

Social5 zile inainte

Cursuri Creative: 6 ani de cursuri de copywriting și 400 de cursanți

Cursuri Creative aniversează 6 ani de când a lansat prima sesiune a cursului de “Inițiere în copywriting și content writing”...

Eveniment5 zile inainte

ANUNT INCEPERE PROIECT ,,Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” INTERSPAR COM SRL

INTERSPAR COM SRL anunta lansarea proiectului cu titlul ,,Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor INTERSPAR COM” proiect  nr. RUE...

Social5 zile inainte

Sub 500 de lei sau peste 800 de lei: ce mopuri cu aburi sa alegi, in functie de nevoi si buget?

Daca vrei sa pastrezi locuinta curata, aspiratorul s-ar putea sa nu fie suficient de puternic. Din fericire, acesta poate fi...

Eveniment6 zile inainte

ANUNT INCEPERE PROIECT Proiect finantat in cadrul masurii ,,Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru firma RAZINVEST GLOBAL SRL

Societatea RAZINVEST GLOBAL SRL, a inceput la data de 13.04.2021 implementarea proiectului finantat prin masura ,,Granturi pentru capital de lucru...

Eveniment6 zile inainte

ANUNT INCEPERE PROIECT Proiect finantat in cadrul masurii ,,Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru firma DABO INTERNATIONAL SRL

Societatea DABO INTERNATIONAL SRL, a inceput la data de 13.04.2021 implementarea proiectului finantat prin masura ,,Granturi pentru capital de lucru...

Eveniment6 zile inainte

ANUNT INCEPERE PROIECT ,,Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” FAST DONER SRL

FAST DONER SRL anunta lansarea proiectul cu titlul ” Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor pentru FAST DONER SRL”,...

Eveniment6 zile inainte

Afla cele mai utile informatii despre raschetarea parchetului

Parchetul este o podea de inalta calitate care poate fi pastrata generatii intregi. Dar, din cand in cand, o podea din...

Eveniment6 zile inainte

Samsung lansează noul Galaxy SmartTag+: calea cea mai inteligentă de a găsi obiectele pierdute

Localizare vizuală a bunurilor pierdute cu ajutorul tehnologiei AR integrată pe noul Galaxy SmartTag+ București, România – 12 aprilie 2021...

Eveniment6 zile inainte

Samsung lansează noul Galaxy SmartTag+: calea cea mai inteligentă de a găsi obiectele pierdute

Localizare vizuală a bunurilor pierdute cu ajutorul tehnologiei AR integrată pe noul Galaxy SmartTag+ București, România – 12 aprilie 2021...

Știrile Săptămânii