Connect with us

Exclusiv

Boala puterii absolute – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Cearta dintre familia Cosma și famiglia D.N.A. a dat în limbrici. Am mai povestit anecdota cu doctorul specialist în limbrici care la orice boala a pacientului spunea că are limbrici. Ei, cam așa și cu cei mai cinstiți procurori din cea mai performantă secție D.N.A. din țară, secția în care portocalele erau la mare preț.

Prostia ca autoincriminare

După dezvăluirile lui Vlad Cosma cu fabricarea probelor în dosarul lui Ghiță, s-ar fi crezut că va exploda mămăliga și a doua zi vom vedea la prima oră cum sunt duși la D.N.A. doamna Kovesi și domnul Onea, dar nu la serviciu, ci la audieri. Nu a fost să fie. Asta s-ar fi .î.n.tâmplat în orice țară din lume, dar nu la noi. La noi, a doua zi, după mai multe ore de brain-storming, D.N.A. iese cu un comunicat apoi domnul Onea organizează o conferință de presă. Ce aflăm din comunicatul D.N.A.? Aflăm că :

  1. „A prezentat denaturat situația dintr-un dosar penal aflat în curs de urmărire penală, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal”. În ce a constat denaturarea adevărului și care este adevărul, doamna D.N.A. nu ne spune, dar aceasta recunoaște că a folosit colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat pe baza unor înregistrări personale. Și care este problema? Era normal să prezinte numai acele fragmente care erau de interes, poate erau și informații secrete și au trebuit scoase, sau lipsite de relevanță. Dar Doamna D.N.A. vrea să inducă idea că înregistrarea ar fi ilegală, fără a menționa în ce constă ilegalitatea.
  2. „… anterior difuzării înregistrărilor, persoane din anturajul acestuia, s-au prezentat în mod repetat la șeful Serviciului Teritorial Ploiești și, în lipsa acestuia, la alți procurori/ofițeri de poliție judiciară – ultima dată vineri, 9 februarie 2018 – cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situație juridică favorabilă lui și tatălui său – inculpatul Cosma Mircea (cercetat pentru luare de mită și abuz în serviciu în același dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu termen pe 19 februarie 2018, în care este inculpat și fiul său)”. Aici practic doamna Kovesi confirmă faptul că sunt folosiți anonimi, persoane neidentificate, pe post de martori sau denunțători, sau că se folosesc de unele elemente aflate sub controlul D.N.A., pentru a depune mărturie împotriva cui dorește instituția. În cazul Ghiță a fost folosit Cosma care a fabricat un denunț al unui cetățean moldovean inexistent, în cazul Cosma sut folosiți fie persoane fictive, fie elemente șantajate sau cărora li s-a propus ceva, pe post de „cetățeni de bună credință” care își dau în gât prietenii, pentru că cei care l-ar fi turnat pe Cosma că intenționa să prezinte cazul la TV, sunt „persoane in anturajul acestuia”, care nu mai dormeau de grija D.N.A.
  3. Ceea ce a urmat, este demn de filmele cu Stan și Bran. După ce la punctul 1 comunicatul doamnei Kovesi incriminează cu mânie proletară prezentarea unor fragmente de înregistrări drept probe, urmează alte „colaje ale unor înregistrări” realizate de data asta pasămite de D.N.A., pein care se vrea să se demonstreze că Vlad Cosma ar fi conspirat. Dar înregistrarea D.N.A. nu îl are pe Cosma, și practic nimic din ceea ce „vomită” persoanele din”anturajul acestuia” nu îl compromite, căci chiar dacă s-ar dovedi că intenționa să iasă pe post cu dezvăluirile, – ceea ce a şi făcut – asta nu este o ilegalitate, este un drept constituțional. Aprecierile personale ale așa zisului denunțător legate de intențiile sau faptele lui Cosma nu pot constitui probe prin ele însele, orice ar fi spus acesta, fără a fi și probate. Dar, pentru D.N.A. acest gen de depoziții sunt suficiente pentru a băga pe cineva la pușcărie sau a-I face dosar penal.
    Practic prin acest comunicat doamna Kovesi nu a făcut altceva decât să confirme și să probeze prin însăși „probele” care „îl incriminează” pe Cosma, care sunt procedeele și metodele de lucru ale D.N.A., adică exact ceea ce spune și Cosma cu o seară înainte. Cred că doamna Kovesi are hemoroizi. A mâncat-o undeva și s-a scărpinat fără să ceară sfatul doctorului.

Cum e turcu, și pistolul

Dar nu este singura. La câteva ore după Șefa D.N.A. a urmat o conferință de presă a domnului Onea, care practic s-a vrut să fie un comunicat de presă, căci șeful D.N.A. Ploiești a răspuns numai la ceea ce a crezut el că îi cade bine. Am urmărit cu mare atenție prestația domnului Onea și recunosc faptul că m-a dat pe spate. Îi dau dreptate Piticului Atomic, pe lângă Onea, Coldea cu ale sale ticuri, este un om normal. Nici acuma nu îmi revin și cred că numai disperarea sau limbricii l-au făcut pe domnul Onea să iasă în frunte ca puricele, sau în drum ca șarpele. Întreaga sa prestație îl incriminează și dacă auzi și dacă nu auzi ce spune, doar privind fără sonor. Orice psiholog sau psihiatru, urmărind mimica acestuia îți poate spune că gesturile sale, privirile, mimica feței, limbajul non-verbal, într-un cuvânt, arată că minte. Vă amintiți Pistruiatul? Faza cu Suciu, interogat de Comisarul șef Bălan. Ei, cam așa arăta domnul Onea în fața presei. A nuuuuu, nu era în rolul comisarului șef, ci al lui Suciu.

Degeaba a încercat domnul procuror să se comporte cu jurnaliștii cum se comportă cu „infractorii”, degeaba a încercat să afișeze mina unui om serios, sincer și stăpân pe situație, a fost total dezorientat și cu toată experiența sa în procuratură și interogatorii, încrucișate sau nu, teama și starea de surescitare, nervozitate vizibile l-au făcut să facă gafe, pe de o parte refuzând să răspundă la întrebări care nu îl incriminau cu nimic, pe de altă parte să recunoască involuntar că minte și să confirme spusele lui Cosma.

Astfel domnul procuror, încercând să acopere făcătura de denunț introdus în dosar ca aparținând practic unui cetățean Moldovean fictiv, pe care știa că nu îl poate prezenta nici instanței și nici presei și totodată sî îl incrimineze pe Cosma, a susținut că plângerea cetățeanului nu a primit-o prim poștă, ci i-a fost dată de către domnul Cosma. Așa a crezut marele procuror că îl culpabilizează pe Cosma și se disculpă el. Păi să îmi fie cu iertare, dar asta dovedește că știa că depoziția și listele nu veneau din partea unui cetățean moldovean și , fără a vedea cine e persoana, fără a-l chema pe reclamant introduce acele documente în dosar, le susține ca probe în fața judecătorului și îl mai și convinge ( sau minte) pe judecător, că proba este autentică. Nu cunosc dosarul, nu am acces la el, dar fiind o plângere a unui cetățean, adresată D.N.A., această plângere , mărturie sau depoziție nu putea să fie introdusă ca probă de domnul Cosma, pentru că acesta nu avea dreptul să introducă probe în numele acuzării, recte D.N.A. Deci probele practic au fost introduce de D.N.A. iar domnul Onea tocmai a recunoscut că știa că scrisul nu aparține unui cetățean moldovean ci celui care, singur recunoaște, a adus documentele. Indiferent că domnul Cosma a fost în Moldova să fabrice sau să ia documente de la cineva-el susține că trimis de Portocală-procurorii aveau obligația să ia depoziția de la denunțător, nu să înainteze în instanță niște documente a căror proveniență n a fost verificată și un martor sau denunțător cu care nu au discutat. Chiar și numai asta este suficient pentru a-l incrimina pe domnul Onea și practice s-a incriminat singur.

Ce mai este interesant este că în discuțiile telefonice cu domnul Cosma, nici Portocală și nici Onea nu I se adresează acestuia cu ” bă inculpatule” așa cum îl prezintă acuma, ci cu Vlade, Vlăduț, prietene. Rezultă că în D.N.A., inculpat este numai aela care nu convine procurorilor, indiferent ce a făcut sau nu a făcut, iar cei care colaborează și spun ce vor ei, sunt domni. Ascultând declarațiile domnului Onea, te crucești. Domnia sa declară : „În toate cauzele pe care le instrumentăm la D.N.A. serviciul teritorial Ploiești, am respectat întotdeauna legea și o să o respectăm în continuare”. Întrebare: Dacă este aşa, pentru ce fapte este învinuit procurorul Mircea negulescu și în ce serviciu a lucrat?

Mai spune domnul Onea: „La D.N.A. Ploiești, nu există vreo situație deosebită în care probele să fi fost „constatate ca neloial sau nelegal administrate”. Domnul Onea a fost șmecher. A folosit exprimarea „constatate ca neloial sau nelegal”. Nu a spus că nu au fost administrate probe nelegale, domnia sa spune ca nu au fost constatate ca neloial sau nelegal administrate nu au fost constatatate ca neloial sau nelegal administrate. Asta nu înseamnă însă nu se poate să fie constatat acest fapt în cadrul unui control imparțial, sau că nu s-ar fi administrat probe ilegale. Pe de altă parte, chiar domnia sa a admis că a primit presupusa depoziție a unui cetățean moldovean de la o altă persoană, fără să verifice autenticitatea documentelor și nici identitatea celui care ar fi întocmit denunțul. Asta nu este o ilegalitate domnule procuror? Apropo, cine a introdus podoabele în dosar ? Asta se poate verifica. Mai spune domnul Onea că încă din luna noiembrie 2017 a fost șantajat (dar nu spune în ce anume a constat șantajul și cine l-a șantajat) fiind avertizat de persoane din anturajul familiei Cosma, dar nu a cedat presiunii și nici nu va ceda. Care este șantajul și la ce presiune nu va ceda?

Ce ne mai spune domnul Onea? Citez: „Noi la DNA Ploiești lucrăm în echipă, vom lucra în continuare în același mod….” Să mă ierte Dumnezeu, dar același lucru l-a afirmat și Vlad Cosma, când a spus că nimeni nu lucrează acolo de capul lui, totul se face cu știrea șefilor, inclusiv a doamnei Kovesi.Practic domnul Onea a confirmat spusele lui Cosma. De fapt tot domnul Onea a declarat că vorbește zilnic cu doamna Kovesi, dar a refuzat să spună despre ce, pentru că „nu vă interesează”. Rezultă că discutau problem din dosare că altfel orice alte probleme nu ar fi secrete. Deci domnul Onea, din nou se auto-incriminează, recunoscând că discută cu doamna Kovesi, aspect care nu pot fi spuse în public, deci nici despre vreme, nici despre dansul fetelor de la Căpâlna, nici despre turneul dela Doha. Ori, dacă discutau problem de serviciu, altele decât cele care țin de dosare, dar care țin de administrarea sau conducere D.N.A. Ploiești, rezultă că domnul Onea este incompetent, căci nu poate mișca nimic fără să ceară sfatul șefei. Sau, mai există variant că doamna Kovesi este un adevărat satrap, nu admite nici o mișcare fără avizul ei. Care e adevărul? Domnul procuror Onea s-a cam băgat în pat.

Amnezie dirijată

Când a venit vremea întrebărilor, domnul Onea nu numai că a intrat în pielea lui Suciu, dar încerca să îi determine pe jurnaliști să îl întrebe ce vrea el, nu ce voiau ei. Și aici a pus bomboana pe colivă. Întrebat dacă vocea din înregistrarea lui Cosma îi aparține, domnul Onea arată că nu este numai un procuror slab ci și un… interogat slab. Iată ce a răspuns: „posibil să fie vocea mea. Nu știu, sunt înregistrări prezentate trunchiat, o să se facă verificări și o să vedet”. Oameni buni, ăsta ne crede pe toți proști. Auzi, nu este în stare să spună da sau nu, nu își recunoaște propria voce, dar mai ales, nu știe dacă a avut o astfel de conversație sau nu. Păi ce alte verificări mai vrea? El nu știe dacă a purtat acele discuții ? Nu trebuie să fii savant să nu înțelegi că îi e frică să spună da sau nu și că speră că va cădea în picioare și, la fel ca și în cazul lui Băsescu cu copilul, se va „dovedi” că nu e sigur că e vocea lui, că înregistrarea a fost „modificată” sau mixată, că răspunsurile provin din cine știe ce alte situații. Bineînțeles că știe că nu există încă nici un parchet care să treacă peste D.N.A. și că va fi scos basma curată atâta vreme cât și Koveși va rămâne la putere și va fi găsită nevinovată.

Dar, pe cât de neștiutor și amnezic este privind vocea sa, pe atât de sigur este în ceea ce privește înregistrările cu vocea lui Negulescu, înregistrări despre care declară cu foarte mare certitudine și siguranță”Nu sunt din perioada în care el lucre la Ploiești, sunt foarte sigur” Deci, nu își recunoaște propria voce, așteaptă să vadă probele la dosar, nu poate să spună dacă e vocea lui, dar admite că înregistrările cu Negulescu sunt autentice, și ştie foarte sigur și când sunt făcute. Dar de unde știe, că e de presupus că a ascultat aceste înregistrări acuma prima dată și nici cu Negulescu nu a vorbit în ultimele 24 de ore, deoarece acesta este suspendat, este cercetat și are interdicție de a discuta cu foștii colegi de serviciu. Nu este simpatic acest domn Procuror? Cum știe el tot despre toți, dar despre el nu știe nimic, nici nu își recunoaște vocea? Cine și pe ce criterii face selecția procurorilor la D.N.A. dacă nu sunt în stare să își recunoască propria voce?

Ne mai spune domnul Onea că la D.N.A. Ploiești cei care intră nu sunt verificați, intră cine vrea, cu ce vrea, aparatură de înregistrat, bombe, armament, totul este transparent, ei nu știu cine cu ce intră acolo. Nu e așa că e bine? Concluzionând conferința domnului Onea, pot afirma că întreaga atitudine, mimică, gesturi, ticuri, priviri, ale domnului procuror denotă o stare de nervozitate similară cu a lui Suciu, dar și o lipsă totală de respect față de reprezentanții presei, pe care i-a privit și tratat ca pe niște infractori, pe care îi privea cu superioritate și le lua dreptul să întrebe dacă întrebarea nu îi convenea.

De ce am ajuns și vom rămâne în această stare de fapt?

Atât atitudinea sa cât și reacția șefei sale sunt probe ale aceluiași dispreț, lipsă de respect și miserupism. Ce anume justifică sau îi face să dea dovadă de atâta îngâmfare? Păi nimic altceva decât:
1. Sprijinul necondiționat al partenerului strategic prin reprezentanții săi;
2. Sprijinul organismelor U.E. care nu urmăresc cu adevărat o justiție reală în România, nici măcar în Europa, ci justiția lor, care se schimbă de la țară la țară, de conducere politică la alta. Bunăoară Polonia este pedepsită pentru că polonezii vor să dea președintelui (care nu este prea iubit de Bruxelles, nefiind pupincurist) dreptul de a numii procurorii. Ciudat, la noi sunt blamate legile justiției, tocmai pentru că actualul guvern vrea să ia aceste prerogative din spinarea președintelui (care este un bun puppy și dă frumos din coadă în fața Germaniei). Dacă mai avea cineva dubii că marea Uniune Europeană nu este nimic altceva decât o dictatură fără principii și fără de lege, care se conduce după interese și simpatii personale,se poate convinge acuma.

  1. Atitudinea președintelui, care sunt sigur că își va prelungi șederea în Tenerife pentru a nu fi nevoit să ia atitudine sau să răspundă în fața lumii pentru actele doamnei Kovesi și ale D.N.A.;
  2. Lașitatea și trădarea conducerii P.S.D., a celor care spun că guvernează țara, a Parlamentului, care așteaptă să vină Tudorel și schelălăie impotent ca un câine îndepărtat de la „nuntă”, pentru că de fapt toți tremură în fața lui Kovesi din cuza dosarelor făcute sau nefăcute care îi pot băga la întristare. Va veni și Tudorel și tot nimic nu se va face, se vor înființa alte comisii, se vor face alte verificări până când nu va mai întreba nimeni, până când vom da toți din mâini a lehamite. Nu mai contează faptul că cele prezentate de Cosma sunt susținute de oameni din poliție, șefi de departamente care spun chiar lucruri și mai grave, cei care trebuie să ia măsuri, așteaptă venirea ministrului justiției. Ce ne facem dacă se întâmplă ceva cu Tudorel, se îmbolnăvește, sau mai rău? Nu ne ajunge cât ne-a dus cu preșul cu rezultatele controlului? Se spune că el săracu ar fi vrut să își prezinte decizia, dar Dragnea i-a spus să mai aștepte, iar Iohannis a râs. Păi în cazul ăsta, ce mai așteaptă Dragnea de la el, că oricum Tudorel va face tot ce vrea el.Nu poate spune de acuma ce vrea? Sau sunt prea fierbinți castanele ?
    5. Românii ies în stradă numai plătiți.

Asta e situația. Dacă românul stă și privește, nimeni altcineva nu va mișca un deget. Chiar dacă eventual va fi demis Onea sau chiar Kovesi, starea de fapt nu se va schimba, procurorii vor lucra la fel, judecătorii vor face ce le spun procurorii, pentru că judecător ridicat de procurori am văzut, dar procuror ridicat de judecător nu. Câtă vreme procurorii vor fi încadrați în categoria magistraților (asta numai la noi există) câtă vreme procurorul intră și iese din sală pe unde intră și iese judecătorul și participă la luarea deciziei, chiar o supraveghează, lucrurile vor merge la fel, indiferent cine va fi în fruntea justiției sau parchetelor.Faptul că până la această oră doamna Kovesi și domnul Onea nu au fost reținuți și D.N.A. Prahova nu a fost sigilat, fiind lăsați să acopere sau să șteargă urmele, arată în ce direcție ne îndreptăm.

P.S.: Aparent fără nici o legătură cu situația de la D.N.A., dar de fapt foarte, foarte strâns lipită, este declarația doamnei ministru al sănătății, doamna Sorina Pintea, care întrebată care este situația deceselor din cauza gripei și a vaccinurilor, deși în patru zile s-au înregistrat 7 decese, continuă să afirme că nu e nici o problemă, că „specialiștii” au informat-o că nu e vorba de o epidemie, ci doar de ceva local. Enervată de insistențele reporterilor și întrebările incomode, ca și domnul Onea, doamna Pintea decretează: „Cred că populația nu e interesată dacă se numește epidemie sau altfel”. Pentru domnia sa, epidemia este un simplu termen, nu o situație, iar decesul oamenilor, o urmare firească a gripei, nu o tragedie. Dând dovadă de cinism, nesimțire și lipsă de empatie față de familiile celor decedați, dar și amatorism, doamna ministru afirmă că nu trebuie să ne îngrijorăm, că doar suntem în sezonul gripelor, deci nu e nimic ieșit din comun să moară oameni. Și asta, numai pentru a nu i se reproșa ei ceva sau a nu i se cere să facă ceva, pentru că nu numai că nu știe ce să facă, dar nici nu poate, lua nici o măsură, declararea unei pandemii ar scoate în evidență situația dezastruoasă din sistemul medical. Ăștia ne sunt guvernanții!( Col. (r) Marin Neacsu).

 

Exclusiv

Egalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă în contextul european

Publicat

pe

De

Proiectele finanțate prin fonduri europene nu vizează doar indicatori economici, ci și promovarea unor valori fundamentale care definesc societatea modernă. Egalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă sunt pilonii pe care se construiește orice inițiativă sustenabilă.

Egalitatea de șanse presupune eliminarea oricărei forme de discriminare pe criterii de gen, etnie sau dizabilități, asigurându-se că fiecare persoană are un punct de plecare echitabil. În cadrul proceselor de recrutare și formare, acest lucru înseamnă că meritul și potențialul sunt singurele criterii care contează.

Accesibilitatea pentru persoanele cu handicap este o componentă esențială a nediscriminării. O societate cu adevărat incluzivă este cea care elimină barierele fizice și digitale, permițând tuturor cetățenilor să participe la cursuri sau să ocupe un loc de muncă. În paralel, dezvoltarea durabilă ne îndeamnă la o utilizare eficientă a resurselor. Într-o eră a schimbărilor climatice, este vital ca noile generații de angajați să fie instruite în spiritul economiei verzi, reducând risipa și protejând mediul înconjurător pentru generațiile viitoare.

Proiectul VIVAT 2.0, Proiect finanțat din Fondul Social European + prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027, (Cod proiect: 337378) integrează aceste principii orizontale în toate activitățile sale.

Prin promovarea egalității de gen, proiectul încurajează atât femeile, cât și bărbații să acceseze domenii profesionale variate, spărgând stereotipurile tradiționale. De asemenea, incluziunea minorităților, precum comunitatea romă din județul Brașov, reprezintă o prioritate, oferindu-le acestora acces la servicii de profilare și mediere care să le schimbe traiectoria de viață.

Respectarea acestor valori nu este doar o obligație contractuală față de Uniunea Europeană, ci o condiție sine qua non pentru o dezvoltare armonioasă a comunității locale, unde nimeni nu este lăsat în urmă.

Disclaimer: documentul reflectă exclusiv opinia autorilor și nu reprezintă poziția oficială a Comisiei Europene sau a Guvernului României, care nu sunt responsabile pentru modul în care informațiile din studiu vor fi folosite.

Citeste in continuare

Exclusiv

Catifea pe scaunele de bar și cum o faci să arate premium

Publicat

pe

De

Catifeaua a încetat să fie un material rezervat doar interioarelor de epocă sau palatelor prăfuite. În contextul modern, acest finisaj aduce o notă de rafinament și confort pe care alte materiale nu o pot egala. Dacă vrei să transformi colțul tău într-un punct de atracție, materialele catifelate sunt soluția ideală pentru tine în orice amenajare.

Alegerea ta trebuie să fie una asumată, deoarece acest material comunică imediat un stil personal puternic. Nu este vorba doar despre aspectul vizual, ci despre modul în care textura influențează atmosfera încăperii. Când atingi suprafața moale, simți imediat o schimbare de ton în amenajarea pe care ai creat-o cu atâta grijă și atenție la detalii.

Atunci când cauți scaune de bar potrivite, trebuie să te uiți dincolo de prima impresie estetică din magazin. Aceste piese sunt expuse la o uzură constantă, deci ai nevoie de un echilibru între eleganță și rezistență mecanică. Un model de scaun de bar tapițat în catifea premium bine ales va rezista ani de zile fără să își piardă farmecul inițial pe care l-ai căutat.

Densitatea potrivită pentru aceste scaune de bar

Nu orice tip de catifea este creat egal, mai ales pentru utilizare intensă. Caută materiale cu o densitate mare a firelor, care să nu permită bazei să se vadă. O catifea de calitate pentru niște scaune de bar durabile trebuie să aibă o rezistență ridicată la abraziune, verificată prin teste riguroase de specialitate înainte de a face orice achiziție finală.

Poliesterul modern este adesea preferat în locul bumbacului deoarece rezistă mult mai bine la pete și la frecare. Acest aspect este vital într-o zonă unde băuturile sunt mereu prezente. Verifică specificațiile tehnice și asigură-te că materialul pentru noile tale scaune de bar este conceput special pentru a face față contactului zilnic cu diverși utilizatori sau invitați.

Efectul vizual și culori pentru scaune de bar rafinate

Lumina joacă un rol fascinant pe suprafața catifelei datorită direcției firelor, fenomen cunoscut sub numele de directional nap. În funcție de unghiul din care privești, culoarea pare mai închisă sau mai deschisă, oferind profunzime vizuală. Acest luciu schimbător face ca niște suprafețe tapițate să pară mereu diferite în funcție de momentul zilei în care sunt privite de către tine.

Dacă vrei un look care să nu se demodeze repede, orientează-te către nuanțe saturate și profunde. Verdele smarald, albastrul bleumarin sau griul antracit arată întotdeauna premium și maschează micile imperfecțiuni mai bine decât culorile deschise. Culorile sofisticate transformă aceste obiecte în elemente centrale ale decorului, fără să pară eforturi disperate după atenție din partea celorlalți care te vizitează.

Mixul de materiale pentru scaune de bar moderne

Ca să eviți un aspect prea încărcat, trebuie să echilibrezi catifeaua cu materiale rigide și reci. Un cadru metalic subțire, negru mat sau auriu discret, oferă un contrast vizual necesar. Această combinație de texturi face ca mobila să pară ușoară și contemporană, integrându-se perfect într-un design industrial sau minimalist ales de tine cu mult gust și atenție.

Lemnul este o altă opțiune care aduce un aer organic și cald lângă tapițeria fină. Liniile simple și formele geometrice clare ajută materialul să respire și să nu pară demodat. Esențial este să nu adaugi prea multe detalii decorative inutile, ci să lași calitatea texturii de pe aceste scaune de bar să vorbească de la sine în camera respectivă.

Întreținerea corectă pentru scaune de bar impecabile

Catifeaua necesită o disciplină minimă pentru a-și păstra aspectul de nou cât mai mult timp. Aspirarea săptămânală cu o perie moale îndepărtează praful care se poate fixa între firele dense. Dacă observi că firele s-au tasat, o periere ușoară în sensul opus creșterii lor poate reda volumul și luciul natural al acestor scaune de bar din locuința ta personală.

Pentru pete, reacția rapidă este singura ta șansă reală de succes. Tamponează imediat zona cu o cârpă uscată și curată, fără să freci materialul, deoarece vei distruge structura firelor. Folosirea unor soluții de protecție aplicate preventiv poate face minuni, oferindu-ți liniștea necesară atunci când folosești des noile tale scaune de bar alături de prieteni apropiați în serile de weekend.

Investiția într-un finisaj de acest tip reflectă dorința ta de a crea un spațiu primitor și plin de caracter. Atunci când alegi corect, rezultatul este un colț de bar care emană lux discret și o stare de bine autentică. Detaliile tehnice și atenția la material îți garantează că alegerea făcută pentru aceste scaune de bar va fi apreciată mult timp.

Citeste in continuare

Afaceri

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Publicat

pe

Matematica din spatele șantierului tău

În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței de muncă în creștere și normele nZEB (Near Zero Energy Building) tot mai stricte, marja de profit a unui dezvoltator se subțiază dacă se bazează exclusiv pe lanțurile de distribuție clasice din Europa.

Adevărul incomod? Multe dintre materialele „europene” pe care le cumperi la preț premium sunt, de fapt, produse în aceleași fabrici din Foshan sau Guangzhou, doar reambalate.

Acest articol explică, pas cu pas, cum poți „tăia” intermediarii și cum poți transforma achizițiile din China dintr-un risc într-un avantaj competitiv strategic pentru ansamblul tău rezidențial.

Hai cu noi în China


De ce China? (Și de ce acum?)

Nu vorbim despre a cumpăra „ieftin”, ci despre a cumpăra inteligent. China a trecut de la „fabrica lumii pentru produse ieftine” la lider tehnologic în producția industrială.

Pentru un dezvoltator imobiliar care construiește un bloc de 50+ apartamente, diferențele sunt matematice:

  • Gresie și Faianță (Rectificată, Porțelanată): Economie de 30-45% față de distribuitorii locali.
  • Uși de interior (MDF/WPC/Filomuro): Economie de 40%.
  • Sanitare și Mobilier de baie: Economie de până la 50% pentru aceleași specificații tehnice.

Notă ChinaRomania: Secretul nu este prețul cel mai mic din catalog, ci raportul calitate/preț livrat în șantier.

Hai cu noi în China


Top 3 Mituri despre Importul din China (Demontate)

Mitul 1: „Calitatea este slabă”

Realitatea: China produce pe paliere de calitate. Dacă plătești preț de rebut, primești rebut. Dacă ceri standarde germane, fabricile chinezești au tehnologia să le livreze (deseori, chiar ele produc pentru brandurile germane).

  • Soluția: Audit de fabrică și Controlul Calității (QC) înainte de încărcarea containerului.

Mitul 2: „Durează prea mult și blochez banii”

Realitatea: Un ciclu de import bine planificat durează 35-50 de zile (producție + transport maritim până în Constanța).

  • Soluția: Planificarea achizițiilor în faza de „roșu” a construcției pentru a avea finisajele la timp. Cashflow-ul este gestionat prin plăți eșalonate (depozit vs. plată la livrare).

Mitul 3: „Nu au certificări CE”

Realitatea: Marii producători chinezi exportă global și dețin toate certificările necesare (CE, ISO, teste de rezistență la foc).

  • Soluția: Verificarea documentației tehnice este pasul zero, înainte de orice negociere de preț.

Hai cu noi în China


Ce materiale merită să imporți? (Analiza Pareto)

Nu totul merită adus din China (de exemplu, cimentul sau cărămida nu sunt rentabile din cauza volumului/greutății). Concentrează-te pe finisaje și tehnologie:

  1. Finisaje High-End: Marmură compozită, parchet SPC, gresie de mari dimensiuni (slab tiles).
  2. Tâmplărie și Uși: Uși metalice antifoc certificate, uși de interior, fațade ventilate.
  3. Electrice & Smart Home: Sistemele de iluminat LED arhitectural și soluțiile smart home (întrerupătoare, videointerfoane) au marje uriașe la distribuitori.
  4. Sisteme HVAC: Pompe de căldură și ventiloconvectoare.

Hai cu noi în China


Procesul ChinaROmania: Cum eliminăm riscul

Majoritatea dezvoltatorilor evită importul direct din cauza birocrației și a fricii de „țeapă”. Aici intervine un integrator industrial. Iată cum transformăm haosul în procedură:

  1. Sourcing Tehnic: Nu căutăm pe Alibaba. Lucrăm direct cu fabrici verificate, pe baza fișei tehnice din proiectul tău.
  2. Negociere și Mostrare: Primești mostra în biroul tău din România pentru aprobare.
  3. Controlul Calității (QC): Inginerii noștri verifică marfa în China înainte de a fi urcată pe vas. Dacă 1% din gresie e spartă, nu pleacă din fabrică.
  4. Logistică Door-to-Site: Ne ocupăm de transport maritim, vămuire în Constanța și livrare directă în șantierul tău. Tu primești factura de la o firmă românească (Uzinex), simplificând contabilitatea.

Hai cu noi în China


Studiu de Caz: Ansamblu Rezidențial 100 Apartamente

Scenariu ipotetic bazat pe medii de piață 2025-2026.

  • Buget Finisaje (Oferte locale): 500.000 €
  • Buget Import Direct (prin ChinaRomania): 340.000 € (inclusiv transport și comision de management)
  • Economie Netă: 160.000 €
  • Impact: Această sumă se transformă direct în profit net sau poate fi reinvestită în amenajarea spațiilor verzi pentru a crește valoarea de vânzare a apartamentelor.

Hai cu noi în China


Concluzie: Ești gata să îți optimizezi marja?

Importul materialelor de construcții din China nu mai este un „pariu”, ci o necesitate de business pentru dezvoltatorii care vor să rămână competitivi. Diferența dintre un proiect profitabil și unul blocat stă adesea în managementul costurilor de achiziție.

ChinaRomania este partenerul tău tehnic care conectează șantierul tău din România cu puterea de producție a Chinei. Fără bariere lingvistice, fără riscuri vamale.

Hai cu noi în China

Citeste in continuare
Advertisement


Ultimile Noutăți din Prahova

Socialo săptămână inainte

Fostul vicepremier Dragoș Anastasiu nu dă Delta Dunării pe Dubai: „Uneori, Paradisul este mai aproape decât credem”

Pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu și al faptului că mii de români au rămas blocați în această zonă ca...

Afaceri2 săptămâni inainte

Padbol România ajunge în Valea Jiului. Petrila devine centru oficial!

Un nou început pentru sportul din Valea Jiului Valea Jiului a trăit un moment special pentru sportul local: inaugurarea primelor...

Social3 săptămâni inainte

Injectare acid hialuronic București: Beneficii, rezultate și ce trebuie să știi înainte de procedură

Când cauți o clinică pentru o procedură de injectare acid hialuronic București, probabil nu vrei doar o procedură rapidă, ci...

Social3 săptămâni inainte

Rolul educativ al testării poligraf în mediul profesional

Într-o lume profesională în continuă schimbare, integritatea, responsabilitatea și etica devin valori esențiale pentru orice organizație care își dorește performanță...

Evenimento lună inainte

Proiecție specială a comediei despre relații „În pielea mea” la Ploiești, în prezența echipei, pe 18 februarie!

Spectatorii din Ploiești sunt invitați pe 18 februarie, de la 18:30, la o întâlnire specială cu o parte din membrii...

Evenimento lună inainte

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400...

Sporto lună inainte

Proiectul F.E.I.B. demarează: Uniunea Europeană sprijină incluziunea socială prin scrimă

COMUNICAT DE PRESĂ Proiectul F.E.I.B. a demarat oficial: începe o provocare interesantă pentru cele cinci asociații care au dat viață...

Social2 luni inainte

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Social2 luni inainte

Rolul testului poligraf în prevenirea hărțuirii la locul de muncă

Hărțuirea la locul de muncă reprezintă una dintre cele mai sensibile și dificile probleme cu care se pot confrunta organizațiile...

Social2 luni inainte

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Social2 luni inainte

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Social2 luni inainte

Închirierea de imobile – libertatea de a trăi frumos, fără constrângeri

Pentru mult timp, ideea de a deține o locuință a fost asociată cu succesul și stabilitatea. Dar lumea s-a schimbat....

Social2 luni inainte

Despre Anton (Tonino) Despre inima lui. Despre visuri la care nu renunță.

Anton (Tonino) s-a născut cu o boală rară de inimă numită Boala Ebstein. Este o malformație cardiacă gravă, care afectează...

închiriere auto închiriere auto
Social2 luni inainte

Elei Rent a Car – Servicii premium de închiriere auto pentru orice nevoie

Într-o piață dinamică și competitivă precum cea a serviciilor de rent a car în România, Elei Rent a Car se...

Social2 luni inainte

Acarieni roșii pe plante – Tratament eficient pentru păianjeni de plante

Puteți observa acarienii roșii verificând partea inferioară a frunzelor pentru puncte roșii mici, puncte galbene și pânze fine. Acești dăunători se reproduc rapid,...

Sport3 luni inainte

Sport pe patru roti – cum influenteaza anvelopele controlul si precizia masinii

Condusul sportiv nu este rezervat doar circuitelor sau competitiilor oficiale. Pentru multi soferi, sportul pe patru roti inseamna placerea controlului,...

Social3 luni inainte

„Disneylandul Europei” gândit de Dragoş Dobrescu prinde contur în România: Dracula Land, proiectul care vrea să transforme legenda într-un simbol național

România ar putea deveni, în următorii ani, gazda unuia dintre cele mai ambițioase proiecte de divertisment din Europa. Proiectul gândit...

Social3 luni inainte

De ce închirierea a devenit alegerea celor care prețuiesc calitatea vieții

În ultimii ani, ideea de “acasă” s-a schimbat radical. Dacă altădată visul oricărui tânăr era să își cumpere propriul apartament,...

Știrile Săptămânii